Ştiri

Constituirea Forumului moldo-german

În data de 21 aprilie 2010, la Chişinău a fost constituit Forumul moldo-german. Unul dintre cei patru fondatori ai acestei organizații obștești este și Administratorul principal al ZEL ”BĂLȚI”, dl. Marin CIOBANU. Scopul asociaţiei este de a aprofunda contactele şi schimbul de experienţă în domeniul politic, economic, cultural şi ştiinţific dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania – îndeosebi prin intermediul relaţiilor interumane. Forumul moldo-german este o completare a Forumului germano-moldav, constituit la Berlin în anul 2009.

La adunarea de constituire din Chişinău, la care au participat în jur de 80 de persoane din domeniul politic, economic şi cultural, a fost adoptat statul asociaţiei şi au fost alese organele de conducere ale Forumului. În calitate de prim preşedinte al Forumului a fost ales domnul Igor Corman, preşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă, ex-Ambasador al Republicii Moldova în Germania. El este de asemenea şi membru constituant al Forumului germano-moldav din Berlin şi vice-preşedinte al acestuia. Următorul pas este înregistrarea oficială a asociaţiei la Ministerul Justiţiei.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei germane, doamna Julia Kahrl, a dat citirii cuvîntul de salut al preşedintelui german al Forumului germano-moldav din Berlin, deputatul Manfred Grund. De asemenea, ea a menţionat: „Forumul funcţionează ca un pod între Republica Moldova şi Germania, care înlesneşte şi aprofundează cooperarea dintre cele două state. Mă bucur că acest pod are acum două capete oficiale – unul la Berlin şi altul la Chişinău“.

Preluat parțial de pe site-ul Ambasadei RF Germania la Chișinău