Ştiri

Zona Economică Liberă „Bălți„ a semnat acordul de constituire a Clusterului de Energie Regenerabilă

Vineri, 24 martie curent, au fost pus bazele primului tip de asociere de tip Cluster în Republica Moldova și anume în domeniul Energiei Regenerabile. Astfel, zeci de organizații, printre care și Zona Economică Liberă „Bălți”, în calitate de instituție catalizator, și-au exprimat dorința de a-și uni eforturile pentru dezvoltarea și promovarea sectorului energiei regenerabile în Republica Moldova.

Clusterul inovativ creat cu sprijinul Uniunii Europene și al partenerilor din România, Green Energy Cluster, întrunește companii private, autorități publice, instituții de cercetare, universități, asociaţii active în sectorul energiei verzi.

Clusterul va asigura un cadru de cooperare între actorii cheie pe piața biocombustibilului, va contribui la crearea parteneriatelor locale, regionale și internaționale în domeniu. Membrii acestuia vor identifica problemele în domeniul energiei regenerabile și vor stabili prioritățile de activitate, care să contribuie la dezvoltarea sectorului respectiv în Republica Moldova, inclusiv și prin cercetare, asociere la nivel internațional.